• 2016, anul în care America a ales necunoscutul (Corespondență SUA)

2016, anul în care America a ales necunoscutul (Corespondență SUA)

Oferta electorală prezidențială a fost abundentă: 17 aspiranți republicani și patru democrați au luat startul; printre ei figuri cu pondere și experiență, floarea politicii tradiționale. Din vacarmul preliminarelor s-au desprins două voci cum nu se poate mai contrastante: Hillary Clinton, întruchiparea perfectă a sistemului, și Donald Trump, novicele într-ale politicii, afaceristul imobiliar cu pretenții anti-sistem. În aparență, într-o epocă de prosperitate, o alegere simplă și clară, cu atît mai mult cu cît familia prezidențială în exercițiu a făcut campanie, intens și explicit, în favoarea continuității reprezentate de fosta primă doamnă.

Mîine avem prilejul să alegem un candidat competent ca nimeni altul. Faptele și vorbele noastre oglindesc ce suntem ca națiune. Din această cauză,  eu și Barack am făcut tot ce ne-a stat în putință în aceste alegeri, pentru că am considerat de datoria noastră să predăm ștafeta unui lider în care cu toții  putem avea încredere, unei persoane cu adevărat pregătite să fie, din prima zi,  comandant suprem, cineva care prețuiește demnitatea și umanitatea fiecăruia dintre noi, care apelează la ce e mai bun în ființa umană. Merităm un lider care vede în diversitate nu o amenințare ci o binecuvîntare, care vede nu albi sau negri, imigranți sau neaoși, ci frați și surori de egală și infinită valoare, parte integrantă a familiei americane. Mă aflu aici în această seară pentru a spune, din toată inima, cu tot sufletul, că acel lider este Hillary Clinton”, intona in ajunul scrutinului, cu pasiune si enorm talent retoric,  actuala primă doamnă, Michelle Obama.

În acea seară,  la Philadelphia, leagănul națiunii, erau în echilibru, pentru ultima oară într-o campanie agitată, speranța continuității și neliniștea rupturii posibile. 24 de ore mai tîrziu venea verdictul: o națiune prosperă, în plin avînt economic dupa prăbușirea din 2008,  hotăra, prin aritmetica labirintică a Colegiului Electoral - și înțelepciunea unei minorități a votului popular - să-și încredințeze soarta lui Donald Trump.   

A fost un șoc.

Nu  din cauză că s-a infirmat vreo predicție cuantificabilă - sondajele erau pe muchie de cuțit - ci pentru că într-un duel al diferențelor tranșante despre Trump s-a spus, în campanie și înainte,  tot ce era de spus.

”Dacă Trump e ales, conflictele de interese vor fi nimic pe lîngă alte probleme. Donald va folosi statul pentru a se abate asupra celor care nu-i plac. Așa vede el lumea. În carte ofer amănunte despre esența filozofiei sale de viață, despre care a scris el însuși, în detaliu, și care poate fi rezumată într-un singur cuvînt: răzbunare.  Dacă aș fi ofițer de rang înalt, aș fi extrem de îngrijorat și aș studia cu atenție codul și manualul de drept pentru a ști exact cum, și cu ce repercusiuni, pot refuza să execut un ordin ilegal al comandantului suprem. Avem de-a face cu un individ care s-a intrebat de ce nu folosim arme nucleare, și care a dat de veste că nu va ezita să recurgă la tortură”, nota reputatul jurnalist de investigație David Cay Johnston, autorul unei revelatoare biografii a miliardarului care a crescut  ca afacerist imobiliar în matricea de corupție și favoritism etatist a New York-ului anilor 1970,  în care Fred Trump, tatăl președintelui-ales, era o figură centrală.  Este o perioadă pe care a descris-o, ca nimeni altul, Wayne Barrett, într-o carte de referință publicată în 1991, cu un titlu premonitoriu, TRUMP: CEL MAI MARE SPECTACOL DIN LUME - AFACERILE, CĂDEREA, REINVENTAREA. În timpul campaniei, Barrett a declarat: "cred că Trump reprezintă un pericol nu doar pentru America; din cauza influenței globale a țării,  el  constituie o amenințare șocantă pentru întreaga planetă".

Cei înclinați să vadă în această rostire, și-n altele de acest gen, doar niște simptome ale febrei partizane de campanie, au citit, pe 22 decembrie, un tweet  al președintelui -ales, suficient de ambiguu pentru a stîrni alarmă: "SUA trebuie să-și întărească și lărgească substanțial capacitatea nucleară, pînă cînd lumea-și vine în fire în ce privește armele atomice".

Cînd vine și spune că trebuie să mărim considerabil arsenalul nuclear, intră într-o zonă reglementată de acorduri internaționale - cum se și cuvine, din cauza riscurilor majore - și merge împotriva liniei trasate de bunul său prieten Nixon și apoi de Reagan. Riscul unei acțiuni iraționale este extrem de ridicat, pentru că avem un președinte-ales cu maturitatea unui copil de 5 ani, înfășurată într-un ego enorm.  A-l avea la o secundă de trăgaciul nuclear e ceva cu adevărat înfricoșător”, interpreta senatorul democrat Jeff Merkley.

Arsenalul strategic american n-a mai fost mărit din 1967.  Testele nucleare începute în 1945 s-au oprit în 1992. Sensul istoriei a fost, din 1972 încoace, controlul și reducerea.  Rămîne de văzut dacă asta mai contează, dacă, în vremurile prezidențiale ce vin, sensul istoriei mai are sens.

A fost, 2016, anul în care spaima a fost învinsă de paseism. Mare iluzionist politic, Trump a scos din joben ideea măreției.  Nu a viitorului - marfa politicianului de rînd - ci a trecutului, un 1928 sau, cine știe,  un 1828 alb-imaculat, cînd cei puternici zburdau în voie, nestingheriți de rînduieli sau obligații.

No comment present.

New comment

Required fields are marked with an asterisk.